Continuăm seria #poveșticareinspiră și astăzi vă prezentăm povestea Atelier Cortez, o afacere cu macarons gândită pentru companiile din România

Atelier Cortez este afacerea deschisă de Dragoş Ungureanu împreună cu soţia sa, Camelia, gândită pentru companiile care vor să îşi asocieze brandul cu celebrele macarons, fabricate după reţete proprii sau de inspiraţie frantuzească, descoperite după o incursiune în patria patiseriei.

În urmă cu aproape 10 ani, Dragos s-a decis să facă pentru prietenii lui ceva dulce. A început cu praline de ciocolată, care, cu timpul, după mai multe încercări, i-au reuşit. Apoi, a decis să facă macarons. În bucătăria de acasă, s-a documentat, a testat multe reţete şi a aruncat multe tăvi până să ajungă să poată prezenta produsul cunoscuţilor.

Atunci lucra la o companie naţională care oferea servicii firmelor din România, iar unul dintre ele era partea de imagine şi identitate. Aşa s-a gândit să facă din macarons un asociator de brand şi să transforme micile prăjituri, colorându-le în funcţie de logourile companiilor.

A urmat, în 2014, o incursiune la mai multe patiserii din Franţa şi cursuri specializate pe macarons în Franţa şi Belgia, pe care şi le-a finanţat singur, din dorinţa de a învăţa mai mult şi de a-şi perfecţiona reţetele şi modul de lucru. S-a întors în ţară cu ideea unei afaceri care să se adreseze companiilor, prin care să livreze macarons doar la comandă. A renunţat la job şi, împreună cu soţia sa, au deschis Atelier Cortez.

Vă invităm să citiți în rândurile ce urmează, povestea brand-ului #AtelierCortez și să vă lăsați inspirați de ceea ce se află „behind the scenes”.

Bună Dragoş și bine te-am regăsit! În primul rând, îți mulțumim pentru că ai acceptat să fii parte din proiectul #poveșticareinspiră și îți dorești să ne prezinți Atelier Cortez.

Suntem curioși să aflăm mai multe informații despre brandul Atelier Cortez. Povestește-ne despre acesta.

Totul a început în 2012 din pasiunea mea pentru gătit. Am vrut să creez un altfel de desert acasă și am început să fac praline, apoi macarons. Am început apoi să fac asocieri de brand cu jumătățile de macarons și cu ganache-urile

Aveam nevoie de confirmări și am plecat într-o călătorie de descoperire a macaronsului și a ciocolatei: Italia, Franța, Belgia, Elveția. În Franța am făcut macarons și ciocolată în câteva ateliere care m-au fascinat.

De aceea se numește Atelier Cortez; Atelier de la Atelierele franțuzești în care totul se execută manual, cu dragoste și Cortez este un omagiu adus conchistadorului care a adus bobul de cacao în Europa la 1519 și ne-a învățat să facem ciocolată.

Pentru că îmi doream mai multă emoție, am adus din USA un echipament care mă ajută să pun pe macarons și ciocolată mesajul pe care vrei să-l transmiți. Cu cerneluri comestibile din sfeclă, alge de mare, sepie.

Asta facem noi la Atelier Cortez.

Consideri că packagingul trebuie să facă parte din strategia de promovare a unui magazin online?

Pentru noi este foarte important. Se spune că întâi mâncăm cu ochii. Noi am ales ca toată partea de packaging să fie una care să ducă către premium, dar în acelaşi timp să fie şi versatilă. Cu toate că costurile iniţiale sunt mari atunci când vrei să creezi ceva premium dar şi versatil în acelaşi tip de cutie pregătim acum mai mult de 50 de cadouri diferite şi încadrăm de la macarons , tablete ciocolată, vin, flori, aranjamente Crăciun, până la plastilina şi culori!

Ce sfat aţi oferi antreprenorilor care , pentru moment, nu au încadrat packagingul în strategia lor de promovare?

Packagingul este o parte din marketing şi nu trebuie să povestesc cât este de important ca cineva să aleagă cutia ta cadou din multitudinea de oferte! Dacă nu au făcut asta până acum, mâine dimineaţă ar trebui să înceapă cu asta şi să fie o activitate trecută la urgenţă şi importantă în TO DO-list-ul lor.

Ce factori aţi luat în calcul la alegerea furnizorului de cutii personalizate pentru afacerea Atelier Cortez?

Dupa ce terminăm treaba noastră cu macarons şi ciocolată, urmează o etapă la noi în producţie înainte de livrare şi anume, ambalarea. Din cei 600.000 de macarons pe care i-am făcut până acum nu am întarziat nici o comandă. Aşteptările de la furnizorul de soluţii de ambalare sunt mari din partea noastră, pentru că aşteptările clienţilor noştri sunt la un nivel ridicat. Peste 90% din CA este realizată de clienţi corporate şi putem avea penalizări în condiţiile în care avem livrări care depăşesc termenii agreaţi

De aceea furnizorul nostru trebuie să fie disponibil şi creativ (avem proiecte în care am creat împreună de la 0 soluţie de prezentare şi transport prin curier a produselor noastre deosebit de fragile, macarons, praline, tablete ciocolata , vin), prompt ( dacă eu nu am cutiile la termenul pe care l-am stabilit, livrările pot întârzia şi de aici o groază de probleme de care eu nu am nevoie, am nevoie de siguranţă atunci când vorbim de termenele de execuţie), standardizat ( trebuie să avem aceeaşi calitate a cutiilor în timp, chiar nu vreau să mai am eu, dupa ce plătesc şi livrarea, un control de calitate a cutiilor, odată stabilite caracteristicile tehnice , mă aştept să primesc aceeasi cutie până decid să schimb …ceva), proactiv (aştept să vină cu soluţii noi de creare, modelare, depozitare, eficientizare de costuri)

Care sunt planurile de viitor pentru brandul Atelier Cortez?

Suntem în plină campanie pentru cadourile de Crăciun care vor fi diferite în acest an ,,diferit’’. Dar vrem să fim prezenţi pe platformele de comenzi on line şi de aceea negociem acum intrarea noastră cu toţi jucătorii din piaţa de food delivery. Pentru anul viitor vrem să ne mutăm într-un spaţiu nou care să ne ofere capacităţile şi capabilităţile de care avem nevoie în condiţiile în care Atelier Cortez şi-a dublat CA în fiecare an. În viitorul apropiat ne dorim să fim şi în offline, să avem în zona veche a Bucureştiului un atelier în care să creăm macarons şi ciocolată în faţa clienţilor cu posibilitate de vânzare.

Îți mulțumim frumos pentru timpul acordat și pentru răspunsurile oferite. Îți dorim mult succes și cât mai multe proiecte care #inspiră!

Activitatea brandului Atelier Cortez poate fi urmărită pe Social Media:

📌Facebook

📌Instagram

📌Web site