Despre  #poveșticareinspiră  știți deja că ne place să vă vorbim. Pentru că ne motivează și ne bucură când vedem acele idei de #business inovatoare și unice, care au luat naștere din pasiunea și creativitatea puse împreună în același cadru, atunci când ne dorim să purtăm un outfit care să transmită un mesaj despre noi.

Și când ne gândim la o asemenea idee de business care creează articole vestimentare remarcabile, mai precis, cămăși cu poveste, ne gândim la un brand tare drag nouă, demiur.

Fiecare zi poate fi specială, iar noi ne putem bucura la maximum de acest lucru, mai ales atunci când purtăm hainele care ne reprezintă cu adevărat și care ne dau acea stare de bine. Despre toate aceste principii, precum și despre întreaga poveste demiur vă invităm să citiți în rândurile care urmează.

Bună și bine te-am regăsit! În primul rând, îți mulțumim pentru că ai acceptat să fii parte din proiectul #poveșticareinspiră și îți dorești să ne prezinți povestea demiur.

Bună! Vă mulțumesc pentru această invitație și pentru ocazia de a vorbi despre demiur.

Ideea de a crea un brand de haine a încolțit în mintea mea încă din adolescență când am realizat că ador procesul prin care o idee schițată pe hârtie prinde viață într-o creație vestimentară. Am reușit însă doar de puțin timp să îmi fac curaj să îmi părăsesc jobul din domeniul financiar pentru a transforma acest vis în realitate.

Articolele vestimentare sunt una dintre cele mai mari pasiuni ale mele. Acest lucru se datorează faptului că, eu cred că, atunci când ne alegem hainele pe care le îmbrăcăm, de fapt, ne purtăm povestea. Cu ajutorul lor, putem fi în fiecare zi un personaj diferit și putem evidenția părți interesante ale personalității noastre.

Care este povestea produselor? Cum ai selectat produsul respectiv, la ce te-ai gândit când ai hotărât să intri în piață?

Îmi place foarte mult cămașa ca piesă vestimentară și pentru că, pentru o perioadă lungă de timp am avut un job de birou, mi-am dorit întotdeauna să port o ținută potrivită pentru acest cadru, dar în același timp să fie o ținută care să îmi reprezinte personalitatea… Având în minte acest lucru mi-am dorit să creez un brand de cămăși diferite, cu personalitate, care pot fi purtate cu drag la birou, dar și în afara acestuia

În cele ce urmează vă voi prezenta o parte dintre primele cămăși pe care le-am creat și vă voi povesti câteva detalii despre fiecare:

The MIDNIGHT shirt

Aceasta este o cămașă realizata din tulle si poplin de culoare albă, cu mâneci lungi, guler înalt și nasturi ascunși.

The BLOSSOM shirt

Este o cămașă realizată din poplin alb cu mâneci lungi evazate, guler mandarin și nasturi ascunși.

The MAJESTIC shirt

O cămașă cu guler dublu, realizată din poplin alb, cu mâneci bufante lungi, manșete cu butoni și nasturi ascunși

Ce te-a determinat să alegi un ambalaj personalizat pentru cămășile pe care le creezi?

Fiind un produs lucrat cu suflet și grijă a fost clar de la început că va avea nevoie de un ambalaj personalizat la fel de atent și frumos lucrat. Una din ideile principale de la care am pornit în construirea brandului a fost aceea că o comandă nu va fi un simplu produs livrat către clientă, ci aceasta va fi o experiență de shopping foarte frumoasă, care va rămâne în mintea ei. Cum arată cutia și cum este împachetată fiecare cămașă comandată, joacă un rol foarte important.

Cum ai ajuns la rezultatul final? Aveai un proiect cât de cât definit despre cum ar arăta cutia sau ai fost consiliată în tot acest proces?

În alegerea cutiei am avut câteva criterii (cum ar fi dimensiunile necesare pentru ca produsul să intre ușor în cutie, culoarea cutiei să fie una în ton cu cele ale brandului etc.), pe care le-am dorit înainte de a lua legătura cu Mihaela de la YOBI Manufacturing. După discuția de la fabrică, am ajuns împreună la o soluție foarte bună care să îmi respecte criteriile, dar să se și încadreze în bugetul alocat pentru partea de ambalaj.

Cum te-au ajutat cutiile personalizate în dezvoltarea brandului și în creșterea încrederii clientului în produse?

Aceasta întrebare nu se aplică în cazul demiur, deoarece în momentul de față brandul este lansat de foarte puțin timp și nu avem suficiente date pentru a putea răspunde, însă feedback-ul este unul foarte bun în research-ul făcut de noi.

Ce sfat ai oferi antreprenorilor care nu consideră un factor important packaging-ul în care sunt livrate produsele?

Cred că ambalajul este decizia fiecărui antreprenor. În cazul nostru, are un rol important pentru toate motivele enumerate mai sus. Suntem un brand de haine și este evident că avem nevoie de cutii frumoase. 🙂 În cazul altor antreprenori nu sunt în măsură să îmi dau cu părerea.

Consideri ca fiind importantă achiziția unui ambalaj personalizat pentru a pune în valoare cămășile pe care le creezi?

Bineînțeles! Cum am spus și mai sus, pentru demiur nu exista opțiunea de a nu avea un ambalaj personalizat, frumos și atent lucrat.

YOBI îi mulțumește creatoarei cămășilor cu poveste, Daniela Olaru, pentru deschiderea de a fi parte din proiectul #poveșticareinspiră și vă invită să îi urmăriți activitatea pe Instagram: https://www.instagram.com/demiurstudio/.

Vă dorim inspirație în alegerea celor mai spectaculoase cămăși care să vă completeze outfit-ul, indiferent de ocaziile la care alegeți să mergeți.