Continuăm seria  #poveșticareinspiră  și astăzi vă prezentăm povestea UnboxMe.

“Povestea din spatele fiecărui produs contează pentru noi. Vrem să știm cum este realizat, cine îl creează și care sunt detaliile care îl fac unic.

De la designeri și artiști, până la meșteșugari de tot felul, colaborăm cu oameni creativi dornici să ofere produse autentice românești. Orele de lucru dedicate fiecărui produs în parte, materialele folosite și povestea lor, fac din fiecare cutie UnboxMe un cadou cu adevărat special.”, Roxana, founder UnboxMe

Vă invităm să citiți în rândurile ce urmează, povestea brand-ului  #UnboxMe  și să vă lăsați inspirați de ceea ce se află „behind the scenes”.


Bună Roxana și bine te-am regăsit! În primul rând, îți mulțumim pentru că ai acceptat să fii parte din proiectul #poveșticareinspiră și îți dorești să ne prezinți mai multe despre brandul UnboxMe.

Care este povestea brandului UnboxMe?

Brandul UnboxMe este despre pasiunea pentru handmade in RO și despre bucuria de a oferi celor dragi un cadou de calitate. Ceea ce oferă fiecare cutie UnboxMe este o experiență unică, iar asta datorită faptului că fiecare produs este unic.

Povestea UnboxMe am construit-o de-a lungul timpului, de când am descoperit primele produse handmade. Pentru noi contează povestea din spatele fiecărui produs, vrem să știm cum este realizat, cine il creează și care sunt detaliile care il fac unic.

Ce îți dorești de la acest business?

 

Îmi doresc ca business-ul să crească, și împreună cu el să crească fiecare colaborator. Îmi doresc ca oamenii să aprecieze mai mult produsele handmade și ușor, ușor să învătăm să alegem produsele fabricate în România în detrimentul celor din import.

Care a fost momentul în care ai considerat necesară achiziționarea unei cutii personalizate? Cum contribuie aceasta în dezvoltarea imaginii brandului?

Din punctul zero am considerat că design-ul cutiei (și implicit cutia) va fi la fel de important ca și produsele care se regăsesc în cutie. Consider că rolul ambalajului este de a crea atmosfera potrivită pentru a descoperi și a te bucura la superlativ de produsul sau produsele din cutie.

Ce te-a determinat să crezi că ambalajul/cutia reprezintă elementul care va face diferența?

 

Pentru a oferi o experiență cât mai completă, mi-am dorit să concentrez toate cele 5 simțuri în cutia UnboxMe, primul targetat și cel mai important fiind cel vizual.

Ce sfat ai oferi antreprenorilor care nu consideră un factor important packaging-ul în care sunt livrate produsele?

Este o realitate faptul că din ce în ce mai mult, în special în mediul online, un produs are succes dacă „arată bine”. Totuși, există o diferență între ceea ce se prezintă online și ceea ce primește clientul. Consider că un packaging de calitate, care să protejeze produsele și în același timp să transmită un rezumat al conținutului, poate fi obținut chiar și cu cele mai mici investiții.

Ce surprize le-a pregătit brandul clienților tăi? Ce urmează în acest proiect? În cazul în care acest lucru poate fi dezvăluit, desigur.

 

Pe ‘TO DO LIST’ se regăsesc mai multe modele de pachete, cu produse de la colaboratori noi (și produse noi de la colaboratori vechi). Nu aș vrea să intru prea mult în detalii, ci să vă las pe voi să le descoperiți. Sper să le îndrăgiți la fel de mult ca și mine.

Îți mulțumim frumos pentru timpul acordat și pentru răspunsurile oferite. Îți dorim mult succes și cât mai multe proiecte care #inspiră!